Paradoxul vremurilor noastre – Octavian Paler

„Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem cladiri mai mari dar suflete mai mici;

autostrazi mai largi dar minti mai înguste.

Cheltuim mai mult dar avem mai putin; cumparam mai mult dar ne bucuram tot mai putin.
Avem case mai mari dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii dar mai putin timp;
avem mai multe functii dar mai putina minte,
mai multe cunostinte dar mai putina judecata; Continuă lectura

Anunțuri

120 ani de la moartea poetului nostru national

Astazi e 15 iunie 2009… adica fix 120 ani de cand MARELE NOSTRU POET, MIHAI EMINESCU, a pasit in nefiinta… ce destin crud a avut in ultimii ani de viata… Totusi, ii multumim lui Dumnezeu pentru ca ni l-a daruit, chiar pentru atat de putin timp… pentru ca tocmai alti romani din preajma lui sa-l anihileze incetul cu incetul… intr-un spital din Bucuresti… nu e nici primul nici ultimul asasinat lent al romanilor, insa de el ne doare cel mai tare.,.

Luceafarul lui Eminescu e un record mondial

World Records Academy a omologat, de ziua îndrăgostiţilor, poemul „Luceafărul”, de Mihai Eminescu, ca fiind cel mai lung poem de dragoste din lume. Intriga, descrisă cu instrumente lirice de Eminescu în 98 de strofe, este rezumată pe site-ul oficial World Records Academy, pentru tinerii din „generaţia Youtube”, ca fiind o combinaţie între drama romantică „Pe aripile vântului”, serialul ştiinţifico-fantastic „Star Trek” şi „Love Story”, care are un final comparabil în dramatism cu finalul poemului eminescian.

Nu a fost uitat nici „copacul îndrăgostiţilor”, aşa cum a fost denumit de cei de la World Records Academy teiul lui Eminescu din Parcul ieşean Copou. Locul unde îşi găsea poetul inspiraţia a devenit aproape un loc de pelerinaj pentru tinerii din toată lumea, atinşi de săgeata lui Cupidon.

„Este un miracol cum de acest copac a supravieţuit atât de mult”, a declarat Mandache Leocov, fost director al Grădinii Botanice din Iaşi. „Turişti din toată lumea, inclusiv din ţări îndepărtate precum Brazilia sau Japonia, vin special la teiul lui Eminescu pentru a se săruta într-un loc care aduce noroc îndrăgostiţilor”, spune el.
preluat de la stiri Antena 3

A mai murit un MARE ROMAN: Grigore Vieru

Putine constiinte pure mai avea Romania impreuna cu sora ei mai mica, instrainata, Basarabia. Una dintre ele era Grigore Vieru, un poet sensibil, autentic, un MARE ROMAN BASARABEAN, care, in vremuri foarte grele pentru fratii nostri de peste Prut, prigoniti si terorizati psihic, fizic, politic, social de bolsevici, a reusit sa tina viu spiritul romanesc si limba romana…

Pentru noi, romanii care nu avem aceasta problema, e mai greu de inteles sub ce „cizma” ruseasca au stat si stau inca fratii nostri, insa inima lor era chiar acest mare poet…

Noi l-am cunoscut in special in perioada Cenaclului Flacara al lui Adrian Paunescu, lucru pentru care ii multumim nespus acestuia. Regretam foarte mult faptul ca azi, in „democratie” nu mai avem parte de spectacole de asemenea anvergura, spirit romanesc, cultivare de dragoste de tara, de pamant, de limba, de inaintasi, de istorie, de Eminescu, de valori, de repere… Asa cum spunea chiar maestrul Paunescu astazi, il parafrazez: „nu stiu cine ar mai sari in zilele acestea sa apere glia stramoseasca in caz de atac armat din exterior, pentru ca acum e „la moda” sa te dezici de neamul tau, de istoria ta, de valorile tale”… Grigore Vieru a „ars” profund romaneste, si-a inchinat viata iubirii acestui neam impartit pe nedrept in doua, perpetuarii limbii romane intr-un teritoriu ce se doreste a fi rusificat… si pentru asta il vom iubi mereu… Acum, intr-o lume mai buna, te vei reintalni cu dragul tau EMINESCU si cu Doina si Ion Aldea Teodorovici, alti mari romani basarabeni, morti tot intr-un accident de masina …

Odihneste-te in pace alaturi de ei, drag ROMAN si vegheati-ne pasii ! Ne plecam in fata voastra si vom face astfel incat sa va ducem opera mai departe urmasilor vostri… intru nemurirea romanitatii!

Elita artistica a Venetiei va vorbi despre Eminescu la Venetia

Vineri, 16 ianuarie, la orele 19,00, patruzeci de poeti, profesori, artisti si studenti si-au dat intanire, la invitatia Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica din Venetia, pentru a reconstitui, in rafinatul ambient al celebrei cafenele „Florian” din Piata San Marco, o seara de poezie, muzica si discutii libere, specifica boemei aristocratice a Venetiei de altadata. detalii aici

Doamne, ce seara magica cu doi mari romani

Dupa o zi destul de plina de de toate, pe la 9 eram chiar obosita si credeam ca voi adormi inainte de a-l vedea pe Mircea Badea sau pe Nasul, la care ma uit in egala masura cu foarte mare interes si cu admiratie pentru nervii lor inca tari si ma asteptam sa-mi inveninez din nou mintea si mai ales sufletul de ce coruptie avem in Romania si ce oameni fara caracter avem in fruntea tarii si a unor institutii… Aproape ca ma simt – ca toti romanii – „vaccinata” cu atata stres si frustrare si uneori amortita, uneori furioasa de-mi vine sa-i strang pe toti nenorocitii aia de gat… ca lor nu le mai ajunge averea pe cand tinerii si adultii frumosi si muncitori si mamele disperate NE PLEACA din tara iar batranii sunt pe lista guvernului de exterminare, iar copiii ne invata in scoli fara apa, caldura sau tavan… in fine… o tara ca de lumea a treia…

…Surpriza insa 🙂 La Nasu, un jurnalist extrem de curajos dar si sensibil, pe care il consider cu dragoste UN MARE ROMAN, in loc de marii corupti, este invitat… MARELE SI UNICUL NOSTRU ACTOR FLORIN PIERSIC. Imi trece pe loc toata oboseala si stau lipita de ecran mult dupa miezul noptii, sorbindu-le fiecare vorba, simtindu-le fiecare emotie, tresarire, lacrima in coltul ochilor, amintire despre cei vii sau vii in ceruri, vers de poezie spus cu maxima sensibilitate de marele nostru actor…si imi aduc din nou aminte DE CE SUNT EU ASA MANDRA CA SUNT ROMANCA… Am 1000000 motive, insa astazi va spun doar atat: pentru ca nu cred ca Jay Leno si orice invitat al lui m-ar face sa plang minute in sir de emotie, pentru ca nici un actor strain nu mi-ar canta pe corzile inimii asa cum o fac actorii si artistii nostri irepetabili, pentru ca Oameni ca Florin Piersic imi deschid cel mai ascuns lacas al inimii fara macar sa aiba nevoie de vreo cheie, doar privindu-l si simtindu-i inima si sensibilitatea si puritatea de copil si de MARE ROMAN…

Te iubesc, Maestre, parca mai mult acum decat cand erai tanar si ex-tra-or-di-nar de frumos si carismatic… Farmecul dumitale de acum ne atinge cele mai ascunse simtaminte si ne face mandri si fericiti ca-ti suntem contemporani.

sa ni te tina Dumnezeu sanatos inca multi ani, iar tu, Nasule, mai curata-ne ranile provocate nu de turci sau alti cotropitori ai istoriei, ci de romani alesi de noi, si mai invita in emisiunile tale ROMANI DE VALOARE… Mai avem nevoie sa plangem si de bucurie aici, in draga noastra tara…:)

Ascultati-l deci pe inegalabilul FLORIN PIERSIC recintand „Revedere” de Stefan Octavian Iosif   si extraordinara poezie „Unde ni sunt visatorii?” a lui Alexandru Vlahuta…



La multi ani intru nemurire, iubite Eminescu !

Acum 158 ani se nastea poetul – nepereche al romanilor. Ne-am petrecut copilaria studiindu-i opera, citindu-i poeziile. Admirandu-i geniul. Suferind pentru neimplinirile si suferintele lui ca iubit al unei femei maritate. Bucurindu-ne cu el pentru prietenia atit de deosebita cu Ion Creanga, un om atit de cald si de talentat, care reprezinta „seva” poporului roman… Suferind pentru tradarile si rautatile oamenilor de cultura care l-au stigmatizat si indepartat din viata publicistica… suferind cu el pentru saracia in care se zbatea in ciuda geniului nemasurat si patriotismului sau pentru care a platit din greu… poate chiar cu viata… pentru ca nici in ziua de azi nu se stie exact adevarul : a fost asasinat ? a fost „imbolnavit” pentru ca spiritul lui civic sa se mai „domoleasca” si gura sa i se inchida ? oare de ce oamenii care iubesc adevarul si valorile adevarate ale unui neam sunt indepartati intr-un fel sau altul ? de ce exista coruptie atit de mare din toate timpurile? de ce omul iubeste mai mult banul trecator decit sufletul unui popor ? e ca si cum ti-ai vinde mama saraca si ai alege o familie bogata dar fatarnica… uitindu-ti copilaria fericita si iubitoare…

se spune ca Ion Creanga a murit si de tristetea ca murise Eminescu, dragul sau prieten de suflet, care-l inspirase sa se apuce de scris… si datorita caruia azi ne putem bucura cu totii de Amintirile lui din copilarie si de Povestile lui neasemuite…

cita dragoste putea exista pe atunci in sufletul unor oameni, care se stingeau la propriu din viata de tristetea pierderii unui om drag ? ai putea spune ca fiecare a fost „ingerul”pazitor al celuilalt… nu poti decit sa te gandesti cu respect la asemenea relatie si sa te mandresti ca Romania a dat cindva asemenea oameni… care CHIAR AU EXISTAT, nu sunt doar nume pe o carte intr-un raft…

si cind te gandesti ca a trait doar 39 ani… ti se pare iar incredibil cite a reusit sa gandeasca si sa scrie pina la acea varsta… cit de mult si-a iubit tara si la ce riscuri s-a expus cu buna stiinta ca jurnalist incomod…

in mod sigur daca ar fi fost doar jurnalist, ar fi fost aproape imediat uitat de istorie dupa moartea sa… insa Dumnezeu i-a dat si geniul poeziei, care l-a facut „nemuritor si rece”…

Il iubim si ne mandrim cu el cu cit mai mult citim din ce a scris… genialitatea lui o putem cuprinde doar cind ne maturizam si patrundem intelesul scrisului sau…

La multi ani, iubite Eminescu, intru nemurire in inima poporului tau !