„Daca mi-as putea trai din nou viata”

Daca mi-as putea trai din nou viata – de Emma Bombeck

(scrisa dupa ce a aflat ca se stinge de cancer).
M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cind ma simteam rau, in loc sa
pretind ca pamintul se va opri daca eu nu voi fi la post”pentru o zi.
As fi ars luminarea roz sculptata ca un trandafir in loc sa o las sa se
topeasca in camara.
As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult. Continuă lectura

Ce-ti dorim noi tie, iubite Eminescu, azi de ziua ta…

a mai trecut un an… ce se adauga la vesnicia vietii lui in sufletele noastre… pe acest 15 ianuarie sarbatorim 159 ani de la nasterea geniului poet, Luceafarul nostru, Mihai Eminescu… si suntem din nou recunoscatori Cerului ca ni l-a daruit NOUA, romanilor… desi multi dintre noi l-au uitat sau inchipuiti oameni de cultura chiar indraznesc sa-l puna la indoiala…
Iubite Eminescu, din corul ingerilor, nu te supara prea tare pe urmasii tai, intotdeauna vor exista OAMENI si oameni peste tot… nici un Profet nu e profet in tara lui… inca nu stiai asta ? ba sigur ca stiai…

si iarta-ne daca, luati de vartejul vietii nebune, te pastram intr-un lacas sfant al inimilor noastre… si te scoatem cu multa dragoste si dor in zile sfinte ca asta… ne e dor de copilarie si adolescenta, cand aveam destul timp sa te citim si sa te descifram uimiti… mult mai puri la suflet…

La multi ani deci intru nemurire in sufletul nostru…  acum primeste-ne din nou  cu sfaturile tale intelepte din Glossa, care ar trebui sa ne fie poem de capatai, calauzitor, dar si cu o urare, peste veacuri…

„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?

Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,

Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Iar noi toti iti dedicam de ziua ta o superba poezie si CANTECUL compus  PE VERSURILE ei,

DOR DE EMINESCU
A.Paunescu, Al.Zarnescu


Intr-o lume relativa ce-a facut si-a desfacut
Eminescu-i remuscarea dorului de absolut.
Daca unu si cu unu nu mai vor sa faca doi
Eminescu este chipul infinitului din noi.

Fara el oricare lucru si-ar urma cararea sa,
Fara el chiar steaua noastra dintre stele ar cadea.
Pe pamantul vechii Dacii, cand mai mare, cand mai mic,
Daca n-ar fi Eminescu viata nu ne-ar fi nimic.

El Moldovei ii e fiul si Munteniei nepot,
L-a-nfiat intreg Ardealul, Eminescu-i peste tot.
Intr-o lume relativa mai avem un nume sfant
Eminescu-i Romania tainuita in cuvant.

… si pentru ca tot nu ne trece prea usor dorul, nu ne putem abtine sa nu-ti mai dedicam o poezie a lui Grigore Vieru, cantata sublim de sotii Teodorovici:

Eminescu

La zidirea soarelui, se ştie,
Cerul a muncit o veşnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu…
Ne-am ales cu domnul Eminescu.
Domnul cel de pasăre măiastră
Domnul ce de nemurirea noastră.

Suntem în cuvânt şi-n toate,
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.

Mi-l furară, Doamne, adineauri,
Pe înaltul domn cu tot cu lauri.
Mă uscam de dor, în piept cu plânsul,
Nu ştiam că dor mi-era de dânsul,
Nu ştiam că doina mi-o furară
Cu străvechea şi frumoasa ţară.

Am şi eu pe lume parte:
Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte,
Ştiu că frate-mi eşti şi-mi eşti părinte,
Acum nimeni nu mă poate minte
Bine ai venit în casa nostră,
Neamule, tu, floarea mea albastră.

Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece!